Asociația Constructorilor Europeni de Automobile a transmis că acordul semnat de UE și Marea Britanie va permite sectorului auto să evite efectele catastrofale ale unui Brexit „haotic”.
Bursele europene cresc joi pentru a treia ședință consecutiv, în condițiile în care investitorii așteaptă anunțarea oficială a unui acord între UE și Marea Britanie. Numeroase surse citate de presa internațională susțin că acordul este iminent.
Uniunea Europeană și Marea Britanie ar putea anunța un acord privind relațiile post-Brexit în următoarele ore, susțin surse diplomatice citate de presa internațională.
Charles Michel, președintele Consiliului European, a declarat că Uniunea Europeană nu se va pierde cu firea având în vedere că discuțiile cu Marea Britanie privind un acord comercial post-Brexit sunt aproape de apogeu, relatează BBC.
Premierul britanic Boris Johnson și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au cerut negociatorilor pentru Brexit să reia duminică negocierile, într-o ultimă încercare de rezolvare a divergențelor semnificative, transmite Reuters.
Uniunea Europeană și Marea Britanie trebuie să ajungă la un acord privind relația post-Brexit înainte de începutul lunii noiembrie, iar Blocul nu trebuie să accepte o înțelegere proastă doar de dragul de a ajunge la un compromis, a declarat duminică ministrul francez pentru Europa și Afaceri Externe.
Premierul britanic Boris Johnson și șefa Executivului Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, au convenit sâmbătă, în timpul unei discuții telefonice, să intensifice negocierile pentru ”a elimina lacunele semnificative” care împiedică încheierea acordului comercial, transmite Reuters.
Gigantul american din domeniul bancar JPMorgan Chase se află în plin proces de a transfera active de aproximativ 200 miliarde de euro din Marea Britanie la Frankfurt în urma ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, mutare care va propulsa subsidiara germană în rândul celor mai mari bănci din această țară în funcție de active.
Cu 8 săptămâni înainte de retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, programată la 31 octombrie 2019, Comisia Europeană și-a reiterat apelul adresat tuturor părților interesate din UE27 de a se pregăti pentru scenariul unui Brexit fără acord.
Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord de principiu privind relațiile comerciale post-Brexit, a anunțat președintele Consiliului European, Donald Tusk. Lira sterlină s-a apreciat față de dolar și euro, pe fondul optimismului generat de perspectiva creării unei zone de liber schimb între cele două părți.
Uniunea Europeană este dispusă să negocieze cu Marea Britanii un acord comercial înainte ca cele două părți să stabilească termenii finali ai Brexit, arată recomandările distribuite vineri statelor membre, transmite Reuters.
Canada se așteaptă ca Marea Britanie să participe la Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) și este dispusă să colaboreze cu Regatul Unit pentru a stabili felul în care Tratatul va fi implementat după Brexit, a afirmat ministrul canadian de Finanțe, Bill Morneau, pentru postul de radio BBC.
India și Australia sunt printre țările care și-au exprimat intenția de a încheia noi acorduri comerciale cu Marea Britanie în urma referendumului de luna trecută, la care britanicii au decis să părăsească Uniunea Europeană, potrivit ministrul britanic de Externe Boris Johnson, care se declară “uimit de numărul celor care vor noi acorduri comerciale”.